The Charles Lloyd Quartet – Love-In (Vinil 180g, LP)

Patru decenii și jumătate după eveniment, „Love-In” al saxofonistului Charles Lloyd, înregistrat live la Fillmore Auditorium din San Francisco în 1967, epicentrul muzical al contraculturii de pe coasta de Vest, rezistă ca artefact arheologic la fel de mult ca document muzical. De la tratamentul designerului de copertă Stanislaw Zagorski al fotografiei lui Jim Marshall de la Rolling Stone, prin titlul albumului și unele din titlurile pieselor („Tribal Dance”, „Temple Bells”), și includerea cântecului „Here There And Everywhere” al lui John Lennon și Paul McCartney, semiologia „Love-In”-ului miroase a zeitgeistul plin de acid al mijlocului anilor 1960, o perioadă când muzica creativă a înflorit, iar fanii de rock erau gata să îmbrățișeze jazz-ul, cu condiția ca muzicienii să nu se prezinte ca părinții lor: băutori în costume elegante purtând cinism.

Este probabil că mai multe țigări de marijuana au fost rulate pe copertă „Love-In”-ului decât pe aceea a oricărui alt LP de jazz din acea epocă, cu posibila excepție a „A Love Supreme” (Impulse!, 1965) al saxofonistului John Coltrane și „Tauhid” (Impulse!, 1967) al lui Pharoah Sanders. Chet Helms, o figură cheie în contracultura de pe coasta de Vest, a vorbit pentru mulți când a salutat cvartetul Lloyd ca »prima grupă de jazz psihedelic«.

Este în meritul lui Lloyd că, cel puțin în fazele inițiale ale adoptării sale de contracultura, a rezista tentației de a-și vulgariza muzica. Adoptarea a provenit din atitudinea exprimată de Lloyd față de societate, din conștiința sa mediatică, din stilul său vestimentar și din curajul pur de a cânta jazz în templele culturii rock. El a dus cvartul în Fillmore West trei ani înainte ca trumpetiștii Miles Davis să-și duca in Fillmore East.

Deci „Love-In” vine cu multă bagajă, unele din ea mai puțin plăcute. Dar ca 45 de minute de muzică, încă mai are forță. Tenorul vocalizat al lui Lloyd (și flaut pe două piese) are mușchi derivat din Coltrane; solourile lirice și funky ale tânărului Jarrett, în special în showcasul său de 07:55, „Sunday Morning” cu accente gospel, cele două originale ale sale („Sunday Morning” și „Is It Really the Same?” cu accente soul jazz), și cântatul lui direct pe corzile pianului cu mâinile sale, rămân cu totul captivante; McClure și DeJohnette sunt solizi și inventivi.

Charles Lloyd (ts, fl); Keith Jarrett (p); Ron McClure (b); Jack DeJohnette (dr)

Vă recomandăm folosirea curățitorului de vinil „L’Art du Son” pentru spălare umedă a discului. Chiar și înregistrările noi de înaltă calitate de producție vor beneficia de pe urma acesteia.

Lista pieselor

Side One

1. Tribal Dance

2. Temple Bells

3. Is it Really The Same?

4. Here There and Everywhere

Side Two

1. Love-In

2. Sunday Morning

3. Memphis Dues Again / Island Blues