Miles Davis – Live in Helsinki / Berlin 1964 [Mono] (UHQCD dublu)

În 1963, „Second Great Quintet” al lui Miles Davis a cântat la festival în Juan-les-Pins pe Riviera Franceză. Formația quintetului se schimbă constant până la acel moment și nu se va stabiliza decât în 1964. În acea perioadă, viața personală a lui Davis era tulbure. Între liniile de cocaină, existau disputări fierce cu soția sa Frances Taylor, marcate de certuri frecvente și acese de gelozie. Poate că acest context ajută, de asemenea, să explice nevoia lui de schimbare și căutarea sa neobosită a inovației. Poate că s-ar putea spune că până la sfârșitul anului 1964, în cursul acestor concerte legendare acum lansate de The Lost Recordings, Second Great Quintet al lui Miles Davis a atins un punct de cotitură în istoria jazzului. Întregul viitor al genului se afla în mâinile acestei noi generații de muzicieni talentați. În ceea ce privește Miles, el nu mai era la centrul scenei și uneori le întoarcea spatele publicului. Preferat să se retragă ușor, oferind muzicienilor pe care îi admira atât de mult libertatea de a interpreta tema.

Impresarul George Wein și-a amintit: „Am spus o dată lui Miles, ‘Când ai fost în turneu în Europa cu Herbie, Wayne, Tony și Ron, nu m-aș fi cutezat să urc pe scenă cu tine.’ Acest grup nu era înainte de vremea lui. Era vremea.” Repertoriul nu s-a schimbat semnificativ, dar stilul era radical diferit: interpretările erau inventive, sfărâmau limitele și răsturnau lumea jazzului. Erau „noii veniți” care au revoluționat sunetul. Toți aparțineau unei generații mai tinere decât Miles Davis. Existau, de exemplu, Wayne Shorter, care a devenit pionier al jazz fusion în anii 1970. Așa cum a scris Miles în autobiografia sa: „Wayne Shorter a fost sursa ideilor și conceptelor noastre muzicale.” Celălalt era Herbie Hancock, un pianist format clasic cu predilecție pentru Mozart, care și-a modificat tehnicile de improvizație pentru a se forța pe sine să iasă din zona de confort. Al treilea membru al trio-ului era Ron Carter, care nu mai era mulțumit doar cu pizzicaturi, ci crea linii melodice care rupeau cu tradițiile bas-ului. Și nu în ultimul rând, Tony Williams, tânărul toboșar revoluționar de optsprezece ani, un adevărat geniu. Spre deosebire de predecesorii săi, care respectau un tempo ciclic făcut previzibil prin repetare, Tony a sfărâmat spațiul muzical, a stârnit tensiune și s-a adus în prim plan. Pentru a cita din nou din autobiografia lui Miles: „Tony doar a aprins un foc mare sub toată lumea din grup… Mi-a devenit lent clar că Tony și acest grup puteau cânta orice doreau. Tony era mereu centrul în jurul căruia se rotea sunetul grupului. Era ceva foarte special, omule.”

Frédéric D’Oria-Nicolas, cărturar musical din spatele The Lost Recordings, descrie calea pe care a trebuit-o urmeze etichetă pentru a realiza acest lansare după cum urmează: „Datorită perseverenței lui Ulf Drechsel, am reușit în sfârșit să contactez arhiva finlandeză Yle. A trebuit aproape un an până să putem auzi primii clipuri audio.
Printre înregistrările neinedite ale lui John Coltrane, Ella Fitzgerald și Ben Webster s-a găsit acest concert extraordinar și complet neinedite al Quintetului Miles Davis cu Wayne Shorter, Herbie Hancock, Ron Carter și Tony Williams din 1964 la Helsinki! În iulie 2025, vom putea în sfârșit auzi înregistrările originale. Conservarea benzii și calitatea sonoră absolut excepțională au făcut dreptate performanței acestor genii. Câțiva ani mai devreme, am auzit înregistrările originale ale aceleiași formații, înregistrate în cursul celebrului concert de la Berlin Jazz Festival. Și aici, calitatea sunetului era bună, dar mai era multă muncă de făcut la niveluri, care variază cu aproape 9 dB de la o piesă la alta! Am observat, de asemenea, că înregistrarea originală era în mono și suna mult mai bine decât versiunile stereo lansate anterior. La urma urmei, una dintre cele mai frumoase piese din acest concert de la Berlin, „Stella By Starlight,” a rămas complet neinedită pe vinil vreme de peste 60 de ani! Suntem deci deosebit de mândri să prezentăm acest lansare istoric a acestor două concerte ale Quintetului Miles Davis din 1964.”

„The Lost Recordings” este sărbătorită în întreaga lume pentru conservarea unei moșteniri muzicale neprețuite și pentru calitatea neegalată a restaurărilor Phoenix Mastering™. Lansează acum aceste concerte legendare – înregistrate la Messuhalli, Helsinki, Finlanda, pe 6 octombrie 1964, și pe 25 septembrie 1964, în cursul Berlin Jazz Days la Philharmonie – acum ca Double UHQCD în calitate audiofil de referință!

MUZICIENI

Miles Davis: trompetă
Wayne Shorter: saxofon tenor
Herbie Hancock: pian
Ron Carter: bass
Tony Williams: tobe

Piesa 1-4: (Messuhalli, Helsinki, Finlanda, 6 octombrie 1964)
Piesa 5-10: (Berliner Jazztage, Philharmonie, Berlin, Germania, 25 septembrie 1964)

UHQCD înseamnă Ultimate High Quality Compact Disc și este o dezvoltare comună a companiei japoneze de replicare CD Memory-Tech și Audio Quality CD Company din Hong Kong. Spre deosebire de CD-urile convenționale, UHQCD-urile nu sunt presate din policarbonat, ci turnate din fotoPolimer și întărite cu lumină UV. Un alt strat de policarbonat de înaltă puritate este aplicat fotopolimerului mai moale pentru protecție împotriva zgârieturilor. Combinația rezultă în reflexie semnificativ redusă a luminii laser în interiorul CD-ului și o tranziție de margine de o precizie fără egal între gropi și suprafețe ale CD-ului. UHQCD-urile sunt 100% compatibile cu playere CD standard. Din punct de vedere muzical, rezultatul este o imagine sonoră care amintește puternic de benzile master analogice.

Lista pieselor

UHQCD 1 

1.    Autumn Leaves 
2.    So What
3.    Stella By Starlight
4.    Walkin’
5.    Milestones

UHQCD 2

6.    Autumn Leaves
7.    So What
8.    Stella By Starlight
9.    Walkin’
10.    The Theme