Sari la conținut
Showroom Bd. Eroii Sanitari 89, Cotroceni, București Deschidem azi la 10:00 info@hifiexpert.ro
Black Edition Reduceri reale la hi‑fi, doar câteva zile. până pe 2 decembrie Vezi ofertele →

David Oistrakh & Kurt Sanderling / Evgeny Mravinsky – Prokofiev & Shostakovich: Violin Concertos (UHQCD dublu)

225 lei

O adevărată lovitură de noroc: „The Lost Recordings" a găsit benzile originale ale celor două concerte pentru vioară de Prokofiev în Potsdam.

Livrare în 5–7 zile lucrătoare
Discurile vin de la distribuitor la comandă; le trimitem prin curier sau le păstrăm în showroom pentru ridicare.
  • Garanție 2 ani, service autorizat
  • Retur în 14 zile
  • Factură fiscală, plată securizată

De ce David Oistrakh & Kurt Sanderling / Evgeny Mravinsky - Prokofiev & Shostakovich: Violin Concertos (UHQCD dublu)

Artist: David Oistrakh & Kurt Sanderling / Evgeny Mravinsky
Format: UHQCD dublu
Casă de discuri: The Lost Recordings
Gen: Muzică clasică
Număr de catalog: TLRCD-2603068

Descriere

O adevărată lovitură de noroc: „The Lost Recordings” a găsit benzile originale ale celor două concerte pentru vioară de Prokofiev în Potsdam. Berliner Sinfonie-Orchester era dirijată de Kurt Sanderling. „Concerto No. 2″, înregistrat în 1965, nu a fost niciodată lansat anterior. „Concerto No. 1″ de Shostakovich, interpretat de Oistrakh la apogeul virtuozității sale sub bagheta marelui Yevgeny Mravinsky, nu a fost niciodată lansat anterior pe vinil. Kurt Sanderling, la conducerea Berliner Sinfonie-Orchester, a dirijat cele două concerte de Prokofiev în public. Primul a fost interpretat pe 19 aprilie 1971 la Deutsche Staatsoper din Berlin, iar al doilea, pe 8 martie 1965 la Theatrul Metropol din Berlin. Sanderling era admirat pentru integritatea sa muzicală și dirijarea puternică. În 1960, după o carieră marcată de diverse tragedie, se afla în Germania de Est. Dirijorul evreu a fugit din Germania în 1936 când au fost promulgate Legile rasiale din Nuremberg, căutând refugiu mai întâi la Moscova și apoi la Leningrad ca asistent al lui Yevgeny Mravinsky. Oistrakh și Sanderling se cunoșteau de zeci de ani când au fost realizate aceste înregistrări; legăturile lor personale și profesionale erau strânse.

„Concerto No. 1″ de Prokofiev este una dintre cele mai inovatoare opere ale secolului XX. A fost compusă între 1915 și 1917 și a avut premiera la Paris în 1923. Andantino se desfășoară întuneric, cu o vioară nostalgică conducând un motiv eterat, aproape irealal. Prokofiev a spus că această parte ar trebui să fie interpretată „de parcă ar trebui să convingi pe cineva de ceva”. Oistrakh, ca un elf ieșind dintr-o pădure extrem de deasă și întunecată, cântă pe toată gama de sunete – pasionat, nerăbdător, regal și plin de elan totodată. A doua parte, Scherzo vivacissimo, poate fi considerată elementul sălbatic al acestui concert. Este un vârtej ingenios implicând virtuozitatea violonistului pe care Oistrakh o execută fără efort. A treia și ultima parte este atât lirică cât și intensă. Vioara alternează între două roluri, cel de solist și cel de acompaniator. Cântarea lui Oistrakh, lipsită de manijerisme, este pură și totuși sensuală, calitatea ei pământeană fiind esențială pentru a conține orchestra care se estompează treptat ușor, tot atât de etereă ca și prima parte.

„Concerto No. 2″, cu premiera pentru prima dată în 1935, este destul de diferit. Nu este doar mai clasic decât primul, ci și mai dramatic. Vioara, singură, introduce tema sumbră și lirică a părții inspirate din folclorul tradițional rus. Oistrakh pare să exploreze adâncimile foarte interioare ale sufletului său. Fraze lungi și lirice sunt întrerupte de creșteri și căderi mai ritmice în înălțime. Partea se încheie cu pizzicati pe care am putea fi tentați să-i considerăm ușor vicleni, sau chiar îngrijorători, dar care ne lasă în așteptare. Următoarea parte, Andante assai, este una din cele mai fine compoziții muzicale pentru vioară. O meditație dureroasă și torturată, creșterile ei intense rămân totuși pământene pe măsură ce implor cerul. Aici, Oistrakh este magistral. Din vioara sa, din însăși persoana sa, atât de strâns legate, scoate o fervoare aproape mistică, cu o atemporalitate întrețesută cu puritate armonioasă pe care puțini muzicieni au realizat-o cu atâta grație. Finalul, Allegro ben marcato, revine la stilul mai ironic pe care Prokofiev îl prefера. În această dansă frenetică și flamboyantă cu nuanțe spaniole – lucrarea a avut premiera la Madrid – compozitorul ne surprinde cu castanete. Oistrakh și Sanderling profită la maximum de aceste inflexiuni multicolore și sclipitoare care au fost aclamate cu entuziasm de public.

Pe 25 mai 1956, Yevgeny Mravinsky dirijase Philharmonic Orchestra din Leningrad la Berlin Staatsoper. Din 1938, a condus orchestra la un apogeul interpretării lor, în principal a compozitorilor ruși, cum ar fi Tchaikovsky și Shostakovich. Stilul său era imediat recunoscut. Cu o erupție vulcanică de sunet, a poruncit orchestrei să mătur totul în calea ei. Era aceeași orchestră care interpretase pentru prima dată concertul cu un an mai devreme. Supusă cenzurii de către Departamentul de Propagandă, lucrarea fusese ascunsă din momentul compoziției în 1948. Oistrakh însuși realizase modificări pe care compozitorul le-a binevoit. Pe scurt, acesta era concertul unui combat, și nimeni mai bine decât Oistrakh însuși nu putea vorbi despre el. „Prima parte, Nocturna, este o lume de adâncă reflecție. Aș numi-o o anulare a sentimentelor. Aici, nu există exprimare deschisă a suferinței; totul pare să fie ascuns în interior”. Linia violonistului exprimă surescitate. Este mohorâtă și introvertită, iar în fundal sunt indicii ale unui Dies Irae care ar fi putut fi inspirat de Mozart. „Diavolesc” este cuvântul pe care Oistrakh îl folosește pentru a descrie a doua parte. Și într-adevăr se avântă într-un Allegro nervos, purtat dinamic de orchestra lui Mravinsky. Scara Andante-lui este monumentală, similară în mai multe aspecte cu prima parte din Simfonia a V-a a lui Beethoven. Vioara este omniprezentă, în dialog sau în opoziție cu diferite secțiuni ale orchestrei. Oistrakh este calm și imperial, în control complet al situației până la începutul cadenței transcendente. Pausele capătă atâta expresivitate cât notele, dacă nu mai mult. Uităm de tehnica deslușit a mâinii stângi a violonistului pentru a ne concentra pe dramă. Apoi, în mod cu totul excepțional, există o a patra parte. Finalul este slapstick, sălbatic și burlesc, iar Oistrakh și Mravinsky o aduc la apogeu.

„The Lost Recordings” este mândră să prezinte aceste concerte minunate – înregistrate pe 19 aprilie 1971 și 25 mai 1956 la Deutsche Staatsoper din Berlin, precum și pe 8 martie 1965 la Teatrul Metropol din Berlin – ca Double UHQCD în calitate de referință audiofil. „The Lost Recordings” este celebrată la nivel mondial pentru preservarea unui patrimoniu muzical inestimabil și pentru calitatea nemaiapropiată a restaurărilor Phoenix-Mastering™.

MUZICIENI

David Oistrakh: vioară

Sergei Prokofiev: „Violin Concerto No. 1 In D Major, Op. 19″ & „Violin Concerto No. 2 In G Minor, Op. 63″
Kurt Sanderling: dirijor
Berliner Sinfonie-Orchester

Dmitri Shostakovich: „Violin Concerto No. 1 in A Minor, Op. 77″
Evgeny Mravinsky: dirijor
Leningrad Philharmonic Orchestra

UHQCD înseamnă Ultimate High Quality Compact Disc și este o dezvoltare comună a companiei japoneze de replicare a CD-urilor Memory-Tech și a Audio Quality CD Company din Hong Kong. Spre deosebire de CD-urile convenționale, UHQCD-urile nu sunt presate din policarbonat, ci turnate din fotopolimer și întărite cu lumină UV. Un alt strat de policarbonat de înaltă puritate este aplicat fotopolimerului mai moale pentru protecția împotriva zgârieturilor. Combinația rezultă într-o reflectare semnificativ redusă a luminii laser în interiorul CD-ului și într-o tranziție de margine fără precedent de precisă între gropile și terenurile CD-ului. UHQCD-urile sunt 100% compatibile cu playerele CD standard. Din punct de vedere muzical, rezultatul este o imagine sonoră care amintește puternic de benzile master analogice.

Lista pieselor

1.    Sergei Prokofiev (1891-1953): “Violin Concerto No. 1 In D Major, Op. 19” (Stereo)

I.    Andantino
II.    Scherzo: Vivacissimo
III.    Moderato: Allegro Moderato

2.    Sergei Prokofiev: “Violin Concerto No. 2 In G Minor, Op. 63” (Mono)
I.    Allegro Moderato
II.    Andante Assai
III.    Allegro, Ben Marcato

3.    Dmitri Shostakovich (1906-1975): “Violin Concerto No. 1 in A Minor, Op. 77” (Mono)
I.    Nocturne: Moderato
II.    Scherzo: Allegro
III.    Passacaglia: Andante-Cadenza
IV.    Burlesque: Allegro Con Brio-Presto